Groaza anilor 2000 revine: Obsession, Backrooms, Camp Miasma
Trei filme horror independente readuc pe ecran lumea de dinaintea smartphone-urilor: casete VHS, station wagon-uri și telefoane publice. Obsession și Backrooms au încasat deja sute de milioane de dolari, iar Teenage Sex and Death at Camp Miasma ajunge în cinematografe pe 7 august.
Cine a făcut aceste filme?
Obsession și Backrooms au deschis sezonul filmelor de groază al acestei veri și, deși au pornit de la bugete minuscule, au adunat fiecare sute de milioane de dolari la box office. Ambele au fost realizate de regizori din generația Z, Curry Barker pentru Obsession și Kane Parsons pentru Backrooms, care s-au făcut cunoscuți inițial pe YouTube înainte să treacă la lungmetraje.
Al treilea titlu al verii, Teenage Sex and Death at Camp Miasma, poartă semnătura regizoarei Jane Schoenbrun. Filmul va avea premiera pe 7 august în Statele Unite și Australia, urmând să ajungă în cinematografele din Regatul Unit pe 21 august.
De ce sunt pline de tehnologie veche?
Ceea ce leagă cele trei producții este o fascinație pentru recuzita tehnologică din jurul anului 2000: station wagon-uri, pagini Yellow Pages atârnate în cabinele telefonice publice, floppy disk-uri, casete VHS, VCR-uri, CD-uri, discuri de vinil și radiouri. Sunt obiectele unei epoci în care groaza avea nevoie de o bandă video sau de o linie telefonică pentru a se transmite, nu de o notificare pe ecran.
În Obsession, Bear și Nikki lucrează într-un mic magazin de muzică și se deplasează cu station wagon-ul vintage al lui Bear, un detaliu care așază acțiunea într-un decor analog, departe de orice conexiune digitală instantanee. În Backrooms, Mary vinde casete self-help la infomerciale difuzate noaptea târziu, iar Clark lovește televizorul pentru a regla semnalul care se pierde în paraziți, o imagine pe care oricine a crescut cu televizoare cu antenă o recunoaște imediat.
Cum se leagă Camp Miasma de groaza anilor 80?
Teenage Sex and Death at Camp Miasma privește direct spre trecutul genului. Personajul Kris, interpretat de Hannah Einbinder, este o tânără regizoare care vrea să refacă o franciză de filme slasher din anii ’80 și să o distribuie chiar pe starleta originală, Billy, jucată de Gillian Anderson. Este o buclă narativă în care nostalgia pentru groaza de altădată devine subiectul filmului însuși.
Regizoarea Jane Schoenbrun a povestit că rădăcinile filmului stau în copilăria petrecută printre casete video. „Eram în clasa a cincea și dădeam târcoale secțiunii de groază din videoteca locală, închiriind și văzând obsesiv filme, doar visând”, a declarat Schoenbrun într-un interviu despre inspirația din spatele Camp Miasma.
Ce spune această tendință despre gen?
Nu este prima dată când groaza se hrănește din tehnologia care se strică sau se pierde. The Ring, refacerea americană a filmului japonez Ringu din 1998, construia spaima în jurul unei casete video blestemate și al unui apel telefonic sinistru. The Blair Witch Project mizase, la rândul lui, pe imaginea tremurândă și încețoșată a unei camere de mână, tot un semn tehnic al epocii sale.
Ceea ce fac acum Obsession, Backrooms și Camp Miasma este să transforme aceleași detalii tehnologice, deja desuete, în surse proprii de neliniște pentru un public care fie și-a trăit copilăria printre ele, fie le descoperă acum ca pe niște artefacte stranii dintr-o lume dispărută.
Surse: Guardian Culture
