Creierul uman: zahărul, un motor uitat al evoluției

Un studiu publicat pe 6 august în revista Science, condus de Jennie Brand-Miller de la Universitatea din Sydney, arată că zahărul din fructe și miere, alături de carne, ar fi alimentat creșterea creierului uman în ultimii 4 milioane de ani.

De ce are nevoie creierul de atâta energie?

Creierul unui adult reprezintă doar circa 2% din greutatea corpului, dar consumă aproape 20% din energia acestuia în repaus. La copiii de aproximativ cinci ani, procentul urcă spectaculos: creierul le mănâncă până la 66% din energia totală a corpului.

Această nevoie uriașă de combustibil a însoțit o transformare la fel de spectaculoasă: în ultimii 4 milioane de ani, volumul creierului hominizilor a crescut de la circa 300 de grame la 1.500 de grame, de la Australopithecus afarensis, la Homo habilis, Homo erectus și, în final, la Homo sapiens.

Ce a descoperit echipa lui Brand-Miller?

Cercetătorii au construit un model care reconstituie dietele hominizilor de-a lungul a 4 milioane de ani, estimând la fiecare etapă dimensiunea creierului și a corpului, proporția dintre alimente vegetale și animale, precum și cantitatea de glucoză necesară funcționării creierului.

Concluzia: hominizii timpurii ar fi obținut peste 65% din energie din zaharuri naturale, provenite din fructe coapte și miere culeasă din cuiburi de albine sălbatice. Este o pondere neașteptat de mare, care schimbă imaginea clasică a strămoșilor noștri drept vânători hrăniți în principal cu carne, măduvă și grăsimi animale.

„Cred că ar trebui să recunoaștem că dulceața este ceva cu adevărat important pentru oameni și că această dorință trebuie satisfăcută în mod regulat”, i-a spus Jennie Brand-Miller reporterei Jackie Flynn Mogensen de la Scientific American.

Zahărul, cartofii și gena AMY1

Studiul nu elimină rolul cărnii, ci propune o poveste dublă. Cercetătoarea a explicat, într-un alt interviu, pentru Science News, că cele două surse de energie ar fi mers în paralel: „Le văd ca pe niște povești paralele, nu una care o înlocuiește pe cealaltă”.

Un indiciu genetic vine din gena AMY1, care ajută organismul să digere amidonul din alimente precum cartofii, porumbul sau pâinea. Populațiile indigene din munții Andezi din Peru au cea mai mare concentrație cunoscută a acestei gene, iar cartofii au fost sursa principală de calorii pentru comunitățile andine antice. Glucoza rezultată din descompunerea acestor carbohidrați hrănește, la rândul ei, creierul.

Cine gătea primul? O controversă veche

Descoperirea readuce în discuție o dezbatere mai veche despre momentul apariției gătitului. Un studiu din 2015 susținea că amidonul gătit a fost esențial pentru creșterea creierului uman.

Marina Lozano, paleoantropolog la Institutul Catalan pentru Paleoecologie și Evoluție Socială din Spania, care nu a participat la noua cercetare, a subliniat pentru El País, într-un interviu preluat de Ana Lozano del Campo, că „proteinele și grăsimile animale, împreună cu glucoza de origine vegetală, au fost esențiale”.

Shara Bailey, antropolog biologic la Universitatea din New York, comentează dezbaterea încă din 2015 și a punctat, pentru NPR, o observație greu de contrazis: „creierele mari erau deja formate până la momentul din care avem dovezi solide despre gătit”.

Rămâne, așadar, o întrebare deschisă: dacă gătitul a venit prea târziu ca să explice singur saltul evolutiv, atunci zahărul natural din fructe și miere ar putea fi piesa lipsă pe care oamenii de știință o căutau de decenii.

Pentru cititorii interesați de alte capitole ale evoluției umane, merită urmărite și descoperirile despre denisovanii din Taiwan sau despre gena neanderthaliană care ne face mai înalți. Iar pentru cei atrași de Peru, un unghi cultural complementar oferă ultimul roman al lui Vargas Llosa, o odă la peisajul andin.

Surse: Smithsonian Magazine