Imran Perretta: de la stop-and-search la debutul „Ish”

Regizorul britanic Imran Perretta lansează „Ish”, primul său film de lung metraj, povestea ultimelor veri de copilărie ale unui băiat din Luton, comparată cu „Kes” de Ken Loach și trilogia „Apu” a lui Satyajit Ray. Într-un interviu pentru Guardian Culture, artistul vorbește despre traumele copilăriei, pierderea mamei și drumul neașteptat de la arhitectură la cinema.

Un titlu care vine dintr-un nume

Titlul filmului este derivat de la Ishmail, personajul principal, un băiat de 12 ani din Luton care tocmai și-a pierdut mama. Povestea urmărește ultimele veri de copilărie ale lui Ish și ale prietenului său Maram, într-un oraș marcat de austeritate și de o climă socială tensionată.

Perretta, cunoscut până acum mai ales pentru instalațiile sale video, locuiește în Streatham, în sudul Londrei. Soția lui a crescut chiar în Luton, orașul unde a fost filmată pelicula. Recent, regizorul a călătorit în Polonia pentru deschiderea unei expoziții, iar cu o zi înainte de interviul acordat Guardian Culture se afla la Tate Britain, în Londra, acolo unde poate fi văzută și instalația sa din 2019, „The Destructors”.

De la stop-and-search la artă

Rădăcinile filmului sunt parțial autobiografice. La 13 ani, în plin context al climatului islamofob de după atacurile din 11 septembrie, Perretta a fost oprit și percheziționat de poliție — un coleg a scăpat, el nu.

„Because I understood how I was seen outside my family home, outside school, outside the community, all these protected spaces. In that moment, I understood I was seen as a deviant or some sort of threat.”

Regizorul spune că acel moment i-a marcat definitiv parcursul artistic: „That kind of made me. From that point I had something to make work about. If I look at everything I’ve done for years, making work that is viewed by the public on the walls of a gallery or whatever, it all comes from that moment of seeing oneself as other people see you”, a declarat el pentru Guardian Culture.

Cu „Ish”, Perretta a vrut să exploreze un fenomen mai larg decât propria experiență: „It happens to children from certain backgrounds more than others. I wanted to explore what it means to drag children into the adult world before their time”, a spus regizorul, într-un context în care cazul Child Q și strategia guvernamentală Prevent au alimentat dezbateri similare în Marea Britanie. Luton este și orașul de origine al lui Stephen Yaxley-Lennon, cunoscut drept Tommy Robinson.

Casting: 900 de băieți pentru doi eroi

Filmul, co-scris alături de dramaturgul irlandez Enda Walsh, a avut nevoie de șase luni de casting, timp în care aproape 900 de băieți au fost audiționați pentru rolurile principale. Ish este jucat de Farhan Hasnat, iar Maram de Yahya Kitana, ambii în vârstă de 12 ani, prieteni din copilărie și, ca toți actorii din distribuție, la primul lor rol pe ecran.

Filmările au avut loc în Luton, în vara anului 2024, timp de cinci săptămâni. Din cauza vârstei fragede a actorilor, zilele de filmare au fost strict limitate: „When you film with kids, there’s an egg timer. They can only be on set for six hours”, a explicat Perretta.

Alb-negru pentru un oraș altfel văzut

Una dintre deciziile stilistice esențiale a fost alegerea imaginii monocrome. Regizorul a explicat de ce a renunțat la culoare: „What I figured is black and white didn’t negatively aesthetise Luton. It gave it grandeur. It made the concrete feel like marble. When you shot in colour, you immediately felt the fact that it had been at the sharp end of austerity”, a spus el.

Recenziile și temerile regizorului

Filmul a primit, în majoritate, recenzii pozitive, câteva fiind mai degrabă rezervate. Perretta a mărturisit că se temea de o altă comparație posibilă: „It’s nice that people have compared Ish to those films rather than Kidulthood. I did worry about that”, a spus el, referindu-se la „Kes” și trilogia „Apu”, comparațiile de care s-a bucurat de fapt.

Deși pretinde detașare, regizorul recunoaște că a citit fiecare cronică: „I always say that I don’t read reviews, but of course I’ve read every single one. I can’t help myself”, a mărturisit el, adăugând, obosit după promovarea filmului: „I’m knackered”.

De la desenat toalete la Turner Prize

Drumul lui Perretta către film nu a fost liniar. A studiat trei ani arhitectură înainte de a trece la artă. Tatăl său, britanic de origine italiană, a fost jurnalist muzical, iar mama, născută în Bangladesh, a lucrat ca asistentă socială în protecția copilului. Perretta o descrie astfel: „She was super political, a firebrand.”

Când Perretta avea 18 ani, mama sa s-a îmbolnăvit, iar el a devenit unul dintre îngrijitorii ei. În acea perioadă a vizitat galeria Serpentine din Londra, unde a văzut filmul „Blue” al lui Derek Jarman, lansat în 1993, cu puțin timp înainte ca regizorul să moară din cauza unei boli legate de SIDA. Experiența l-a marcat profund: „It was so extraordinary seeing that film. I stayed there for hours. I’d never had any experience of contemporary art before, other than school trips to the Tate. I was spellbound by it. I thought: ‘Oh God, I need to do that.’ I just need to run at the things that make me angry and scared, and make work about them. That was the beginning”, a povestit el.

Mama sa a murit de cancer când Perretta avea 21 de ani. La scurt timp după aceea, a lucrat o săptămână într-o firmă de arhitectură de profil înalt, ocupându-se de spațierea cabinelor de toaletă. Experiența l-a convins definitiv să renunțe: „Life’s too short to design toilets”, a spus el, adăugând detalii despre acel job: „Literally. I was working on the team that was spacing toilet cubicles. I won’t tell you where – it’s a high-profile architect.” Decizia de a pleca a venit rapid: „I was like: Nah, I’m good.”

Despre momentul care i-a schimbat traiectoria, regizorul spune: „After she died, I thought: I have to dedicate my life to doing the things that I want to do.”

Turner Prize și drumul spre film

În 2019, Perretta a realizat instalația video „The Destructors”, despre viețile tinerilor musulmani, expusă acum la Tate Britain. Când Turner Prize a fost anulat în 2020, din cauza pandemiei, Perretta a fost unul dintre cei zece artiști care au primit o bursă de 10.000 de lire sterline.

Rose Garnett, care conducea atunci BBC Film, a văzut „The Destructors” într-o galerie din Londra și l-a abordat pe Perretta să scrie un tratament pentru un film. Regizorul recunoaște că nu se aștepta niciodată la această oportunitate: „Not in a million years did I think I would ever get to do that. That’s something that happens to other people”, a spus el.

Un set de filmare, o viață de îngrijire

Acum tată a doi copii mici, Perretta a comparat presiunea unui platou de filmare cu experiența îngrijirii mamei sale bolnave: „I would like to say that I’m fairly unflappable in those situations. It sounds sort of trite, but when you’ve looked after someone that’s dying, a film set is not that bad. I refuse to get to wound up about that sort of thing”, a explicat el.

Regizorul păstrează, totuși, o perspectivă echilibrată asupra propriei realizări: „It’s an extraordinary thing to make a film. On a personal level it’s extremely important. But on the scale of all the things that can happen in life, it’s not really”, a spus el, încheind cu o remarcă simplă despre parcursul care l-a adus până aici: „And here we are.”

Pentru cititorii interesați de universul filmelor britanice despre tinerețe și identitate, seria „Heartstopper” de pe Netflix, ajunsă recent la final, oferă un alt unghi asupra vieții adolescenților în Marea Britanie: Heartstopper se încheie: bittersweet, într-o lume tot mai ostilă. Iar pentru cei atrași de parcursurile artiștilor puțin cunoscuți publicului larg, portretul sculptorului cornish Ray Exworth arată o altă față a lumii artei contemporane: Ray Exworth: sculptorul din Cornwall văzut de doar 20 de oameni.

Surse: Guardian Culture