Tate are un director nou. Va fi de ajuns pentru o instituție în criză?
Jessica Morgan, curator apreciat și fostă conducătoare a Dia Art Foundation din SUA, preia direcția Tate, instituția britanică formată din patru muzee. Numirea vine într-un moment în care galeria se confruntă cu expoziții contestate, o instalație în Turbine Hall considerată eșuată și acuzații de cultură internă rigidă, potrivit Guardian Culture.
Cine este noua directoare
Jessica Morgan a lucrat anterior la Tate Modern, iar în Statele Unite a condus Dia Art Foundation, unde a fost, potrivit relatării Guardian Culture, primită cu mult acclaim. Revenirea ei la Tate este descrisă în presa britanică drept o posibilă numire de „agent of change” – un agent al schimbării, așa cum a fost caracterizată instituțional funcția sa.
Totuși, autorul articolului din Guardian rămâne rezervat în privința amplorii reale a transformării pe care noua directoare o poate aduce. „It’s unlikely she’s going to rush to put on a show about art and the Reformation, for instance”, se arată în text, referindu-se la faptul că Tate Britain se concentrează în prezent mai ales pe arta din perioada victoriană și de după, revenind rareori la epocile Tudor sau Stuart, deși colecția generală a Tate cuprinde arta britanică începând din anul 1500.
Un vernisaj lăudat, altul controversat
În prezent, la Tate Modern se desfășoară un vernisaj dedicat Anei Mendieta, artistă ale cărei lucrări sunt descrise în articol drept „shamanistic, myth-making visions” – viziuni șamanice, generatoare de mit. Este genul de recunoaștere critică pe care Tate și-o dorește asociată numelui său.
În contrast, expoziția dedicată Fridei Kahlo, găzduită tot la Tate Modern, este caracterizată mult mai dur: „disappointing, over-hyped Frida Kahlo show that was obviously problematic from an early stage” – o expoziție dezamăgitoare, hiper-promovată, ale cărei probleme erau evidente încă de la început.
Turbine Hall și „hang”-ul de la Tate Britain
Un alt punct nevralgic ține de spațiul emblematic Turbine Hall de la Tate Modern. Instalația realizată anul precedent de Máret Ánne Sara este descrisă direct drept „dire Turbine Hall installation by Máret Ánne Sara” – o instalație sumbră, considerată un eșec.
La Tate Britain, modul în care este expusă colecția permanentă este numit „ludicrously over-attitudinising collection hang”, adică o aranjare a operelor considerată exagerat de încărcată cu poziționări și atitudini curatoriale. Anul viitor, muzeul va găzdui o expoziție dedicată lui Gainsborough, unul dintre reperele clasice ale artei britanice.
O instituție transformată în brand
Articolul din Guardian Culture leagă multe dintre aceste probleme de un moment istoric precis: transformarea Tate în forma sa actuală, la sfârșitul anilor 1990, într-o epocă marcată de hiper-marketing și relații publice agresive. Consecința, potrivit autorului, este o instituție care a ajuns să funcționeze ca marcă: „An art gallery should not be a brand” – o galerie de artă nu ar trebui să fie un brand, se arată în text.
Textul mai semnalează absența unor mecanisme „pre-mortem”, adică de evaluare critică înainte ca o criză să izbucnească, precum și o problemă de atitudine internă: „Tate seems to have a culture of rigid self-belief and sees all criticism as enmity” – Tate pare să aibă o cultură a încrederii de sine rigide și tratează orice critică drept ostilitate. La acestea se adaugă și starea Turner Prize, premiul emblematic al artei contemporane britanice, descris în articol drept „moribund” – aflat într-o stare de declin avansat.
Speranțe temperate
În ciuda tonului critic, autorul articolului nu exclude o schimbare reală venită dinăuntru. Concluzia articolului rămâne, totuși, una a unei speranțe formulate cu precauție: „I hope she proves to be a revolutionary Trojan horse” – sper să se dovedească a fi un cal troian revoluționar, notează autorul, lăsând deschisă întrebarea dacă Jessica Morgan va reuși să schimbe din interior o instituție descrisă drept rigidă și rezistentă la critică.
Surse: Guardian Culture
