La Whitehall, muzica anilor 1629 revine sub plafonul lui Rubens
Banqueting House din Whitehall găzduiește acest weekend un DJ set inspirat din muzica de curte a epocii Stuarte, sub plafonul pictat de Rubens. Guardian Culture reconstituie lumea masques-urilor din 1629, cu lăute, teorbe și divinități costumate.
Ce erau masques-urile de la Banqueting House?
În secolul al XVII-lea, curtea Stuarților transforma Banqueting House într-o scenă a exceselor rafinate. Masques-urile erau spectacole hibride, undeva între operă, teatru și balet, gândite să întărească dreptul divin al monarhiei. Arhitectul clădirii, Inigo Jones, era și designerul decorurilor și costumelor — el este creditat cu aducerea în Anglia a primei teorbe, un lăut-bas cu gât extrem de lung, importat din Italia. Se povestește că vameșii jacobiani l-au reținut la graniță, convinși că instrumentul ciudat era de fapt o „mașinărie papistă” destinată asasinării regelui.
Regele James I și, mai apoi, fiul său Charles I foloseau aceste spectacole pentru a-și afișa puterea în fața curtenilor, aristocraților și diplomaților, așezați strict după rang. Regina Henrietta Maria a dansat chiar rolul principal în „Tempe Restored”, coborâtă din tavan pe o sanie încrustată cu bijuterii — un moment pe care autorul articolului din Guardian îl descrie, fără menajamente, ca având „energie de Beyoncé”. Circulau și zvonuri despre o apropiere romantică între regină și lăutistul-vedetă Jacques Gaultier.
Cine cânta, de fapt, la curtea Stuarților?
Muzica din spatele acestor spectacole era surprinzător de complexă pentru vremea ei. Lăutista Elizabeth Kenny, specialistă în muzică jacobiană, explică structura orchestrelor de atunci: „Un grup de alămuri, care adesea reprezenta lumea de dedesubt; o mare formație de viori, care acompania dansurile ce durau ore în șir; și un grup din mijloc, alcătuit din voci, lăute și viole. Acel grup experimenta cu un cânt de tip coloratură — cascade de note — care, la vremea aceea, le lua mințile ascultătorilor.”
Printre compozitorii epocii se numărau John Dowland, maestru al melancoliei cu piese precum „In Darkness Let Me Dwell” și „Flow My Tears”, și Robert Johnson, care a scris muzica pentru prima reprezentație a piesei „The Tempest” de Shakespeare, în noiembrie 1611, chiar la Banqueting House — inclusiv cântecele „Where the Bee Sucks” și „Full Fathom Five”. Shakespeare însuși descria insula magică din piesă ca fiind „plină de zgomote, sunete și adieri dulci, ce încântă și nu rănesc”. William Lawes, compozitorul preferat al lui Charles I, a murit ca soldat royalist în război și a rămas cunoscut pentru „Royal Consort Sets” și elegia „Music, the Master of thy Art is Dead”.
Cum a schimbat Cromwell muzica de la Whitehall?
Execuția lui Charles I, pe 30 ianuarie 1649, pe un eșafod ridicat chiar în fața Banqueting House, a pus capăt acestei lumi. Regele și-a rostit ultimele cuvinte cu seninătate: „Trec de la o coroană coruptibilă la una incoruptibilă, unde nicio tulburare nu mai poate ajunge.”
Sub Oliver Cromwell, guvernul puritan a interzis colindele de Crăciun și a închis teatrele. Totuși, din 1654, Cromwell a făcut din Banqueting House propria sa sală de audiențe și și-a adus la Hampton Court orga preferată, luată de la Magdalen College, Oxford. Paul Lay, biograful său, îl plasează la „capătul mai blând al spectrului puritan” — un om care iubea muzica, deși refuza fastul monarhic. În această perioadă, muzicienii curții au fost nevoiți să cânte în taverne, în ceea ce se crede că au fost printre cele mai timpurii concerte publice din Marea Britanie.
Restaurația a adus altă schimbare: pe 29 mai 1660, Charles II — „Regele Vesel” — a împlinit 30 de ani chiar în ziua în care Interregnumul s-a încheiat oficial, revenind triumfător la Whitehall pentru a primi omagiul parlamentarilor la Banqueting House. Teatrele s-au redeschis, cu spectacole mai spectaculoase decât oricând, dar masques-urile propriu-zise nu au mai revenit niciodată acolo.
Ce se întâmplă acum sub plafonul lui Rubens?
Clădirea a supraviețuit unui incendiu masiv de la finalul secolului al XVII-lea, care a distrus aproape tot vechiul palat Whitehall. A trecut apoi prin mai multe vieți — capelă sub georgieni, muzeu militar sub Victoria — iar plafonul pictat de Rubens a fost restaurat și conservat, fiind acum din nou vizibil publicului.
Interesul pentru această muzică nu s-a stins. Sopranista Ruby Hughes a inclus „Full Fathom Five” pe albumul recent „Amidst the Shades”, Elizabeth Kenny a lansat „The Masque of Moments”, iar ansamblul francez Près de votre oreille și cel norvegian Barokksolistene au scos, anul trecut, „Lighten Mine Eies” și, respectiv, „Alehouse Sessions”. Sting însuși a dedicat un album lui Dowland încă din 2006. Acum, sub același plafon pictat de Rubens unde odinioară dansau divinități costumate, Banqueting House găzduiește acest weekend un DJ set construit pe sonorități jacobiene și caroleene — o punte neașteptată între lăută și boxe.
Întrebări frecvente
De ce este importantă Banqueting House pentru istoria muzicii engleze?
Pentru că a fost scena unde s-au întâlnit puterea regală, teatrul și inovația muzicală — de la teorba adusă de Inigo Jones până la coloratura experimentală descrisă de Elizabeth Kenny.
Ce s-a întâmplat cu masques-urile după execuția lui Charles I?
Practic au dispărut. Sub Cromwell, muzicienii au fost nevoiți să cânte în taverne, iar după Restaurație, în 1660, spectacolele de tip masque nu au mai revenit la Banqueting House.
Se mai cântă azi muzica acelei epoci?
Da — interpreți precum Iestyn Davies, Ruby Hughes sau ansambluri precum Barokksolistene și Près de votre oreille au înregistrat recent muzică din perioada Stuartă, iar Sting a lansat un album dedicat lui Dowland.
Pentru cititorii interesați de restaurarea și readucerea în lumină a operelor de artă vechi, merită urmărit și cazul unui soldat șters dintr-un tablou de Pieter de Hooch, redat vieții. Iar pentru un alt colț de cultură recentă, articolul despre Bill Nighy și relația lui cu tehnologia arată cum vechiul și noul se ciocnesc mereu în lumea artelor.
Surse: Guardian Culture
