ADN de variolă vechi de secole, găsit în mumii din Chile

Cercetătorii au găsit fragmente de ADN al variolei în rămășițele mumificate natural ale doi indivizi Inca, descoperite la situl Camarones 9, din nordul Chile. Tulpina, datată între 1492 și 1631, se leagă genetic de variola europeană.

Descoperirea a fost publicată pe 30 iulie în revista Science și relatată de Smithsonian Magazine. Situl Camarones 9 fusese identificat încă din 1957, iar mostrele de os folosite în această cercetare au fost colectate în anii 1990.

Ce arată osemintele descoperite?

Este vorba despre două persoane: o femeie de 30-35 de ani și un bărbat de 18-20 de ani, ambii probabil Inca. Rămășițele lor au fost înfășurate în pături și înmormântate alături de obiecte funerare, potrivit obiceiurilor comunității indigene de la Camarones 9.

Mostrele prelevate de la cei doi s-au dovedit aproape identice genetic, ceea ce sugerează că amândoi au murit din cauza aceleiași tulpini de virus.

De ce nu se căuta variola, de fapt?

Echipa condusă de Constanza de la Fuente Castro, antropolog biologic la Universitatea din Chile, nu pornise în căutarea variolei. Cercetătorii urmăreau ADN uman vechi, pentru a reconstitui relații de rudenie și ancestralitate, și verificau totodată eventuale urme de tuberculoză.

Surpriza a venit din starea materialului genetic: ADN-ul uman era grav degradat, dar cel al virusului variolei se păstrase remarcabil de bine.

„Multe lucruri au început să capete sens la acest sit”, a declarat de la Fuente Castro pentru redactorul Lizzie Wade de la Science. Cercetătoarea a explicat că informația era, practic, „scrisă în dovezile biologice pe care încă le putem recupera și citi astăzi”, potrivit Associated Press.

Ce leziuni s-au descoperit pe corpurile înmormântate?

Unii dintre cei îngropați în cimitirul de la Camarones 9 aveau leziuni cutanate — dureri profunde și plăgi purulente care se răspândeau pe corp și formau cruste. Aceste semne fuseseră atribuite anterior expunerii cronice la arsen, dar corespund de fapt simptomelor caracteristice ale variolei.

Nicio înregistrare istorică nu menționează o epidemie de variolă în nordul Chile din acea perioadă, ceea ce face descoperirea genetică cu atât mai valoroasă pentru reconstituirea evenimentelor.

De unde a apărut virusul și cum a evoluat?

Variola pare să fi apărut la oameni cu aproximativ 1.500 de ani în urmă, probabil printr-un salt de la un animal, deși specia-sursă rămâne necunoscută. Tulpina identificată în nordul Chile a apărut în jurul anului 1296 și s-a stins cândva înainte de începutul secolului al XX-lea.

Alte tulpini din istorie au avut soarte diferite. Unele, circulând în Era Vikingilor, au dispărut complet. Altele, precum cele care se răspândeau prin Lituania în anii 1600 și prin Anglia în anii 1700, s-au dovedit mult mai persistente, fiind strâns înrudite cu tulpinile moderne. În timp, virusul a suferit mutații, pierzând, în medie, una sau două gene pe secol.

Ce legătură are variola cu colonizarea Americii?

Contextul istoric în care s-a răspândit boala e strâns legat de cucerirea spaniolă. Împăratul Inca a fost capturat și ucis de spanioli la începutul anilor 1530, în teritoriul care este azi Peru.

Analiza genetică arată că tulpina găsită la Camarones 9 este cel mai strâns înrudită cu tulpinile europene ale vremii. „Nimeni nu ar pune vreodată la îndoială că variola a ajuns în această emisferă odată cu colonizarea, dar asta o dovedește”, a spus biologul Patricia Foster, de la Indiana University, citată de redactorul Adithi Ramakrishnan de la Associated Press.

Popoarele indigene din Americi — aztecii din actualul Mexic, mayașii din America Centrală și incașii din vestul Americii de Sud — nu aveau nicio imunitate naturală la variolă. Greutățile din epoca colonială, precum foametea, sărăcia, sclavia și alte boli, le-au slăbit și mai mult capacitatea de a rezista bolii.

Impactul a fost devastator: virusul a ucis, potrivit estimărilor, aproximativ 95% din populația indigenă a Americilor. Istoricul Matthew Ward, de la Universitatea din Dundee, a subliniat pentru New Scientist că variola „a ucis poate 95 la sută din populația indigenă” și că, fără această epidemie și alte boli aduse de colonizatori, colonizarea Americii „ar fi fost foarte diferită”.

Boala a lăsat și o rană psihologică profundă. Mulți oameni indigeni au perceput epidemia ca pe un semn că „zeii lor tradiționali i-au abandonat sau erau neputincioși în fața oricărei forțe spirituale care i-a ajutat pe invadatorii spanioli”, potrivit relatării lui Will Dunham, scriitor pentru Reuters.

Un episod global al aceleiași boli

Variola avea să rămână, secole la rând, una dintre cele mai ucigătoare boli din istoria omenirii, provocând moartea a aproximativ 500 de milioane de oameni înainte de eradicarea sa, în 1980. Virusul a continuat să circule mult după episodul din Chile: oamenii de știință cred că a ajuns pentru prima dată în Australia odată cu First Fleet, cele 11 nave britanice sosite în Port Jackson, în Sydney Harbour, în ianuarie 1788, sub comanda căpitanului Arthur Phillip, pentru a înființa o colonie penală.

Teoria dominantă este că respectivii colonizatori ar fi transmis virusul — intenționat sau accidental — prin cruste de variolă, folosite de rutină de medici pentru inocularea pacienților înainte ca primul vaccin să devină disponibil, în 1796.

Surse: Smithsonian Magazine