Sardis: o statuie de 2.500 de ani, salvată ca piatră de pavaj

La Sardis, în vestul Turciei, arheologii au scos la lumină o statuie de marmură monolit, de peste doi metri, sculptată acum 2.500 de ani și datată de autoritățile turce între 470 și 450 î.Hr. Romanii au rupt-o în două și au folosit-o ca piatră de pavaj, salvând-o fără să vrea.

Ce înfățișează statuia descoperită la Sardis?

Piesa reprezintă un tânăr cu părul lung, ținând în mâna dreaptă un fruct — probabil o gutuie — destinat, se crede, unei ofrande pentru zei. Statuia are șapte picioare înălțime și este lucrată dintr-un singur bloc de marmură.

Îmbrăcămintea este tipic lidiană: un himation gros, purtat peste un chiton subțire, cu o haină cu dungi vizibilă dedesubt. Sculptorul a redat cu atenție venele mâinilor și rotația gâtului, detalii care arată o tehnică rafinată pentru vremea sa.

De ce au îngropat romanii statuia cu fața în jos?

După ce regiunea a intrat sub stăpânire romană, în 133 î.Hr., statuia nu a mai fost tratată ca operă de artă, ci ca material de construcție. A fost ruptă în două bucăți și așezată cu fața în jos, pentru a servi drept piatră de pavaj.

Paradoxal, tocmai această reutilizare brutală a protejat sculptura de eroziune și de distrugere timp de secole. La fel s-a întâmplat și cu alte obiecte antice descoperite întâmplător, cum sunt brățările de aur din Epoca Bronzului găsite lângă Carlisle — comorile trecutului supraviețuiesc uneori tocmai pentru că au fost uitate.

Ce spune datarea despre stilul statuii?

Postura amintește de tradițiile sculpturale din secolul VI î.Hr., însă trăsăturile feței și mâinile se aliniază cu lucrări din prima jumătate a secolului V î.Hr. Ministerul turc al Culturii și Turismului a plasat piesa între 470 și 450 î.Hr., aproximativ un secol după ce perșii achemenizi preluaseră Sardis de la lidieni.

Cercetătorii caută acum urme de vopsea pe suprafața marmurei. Grecii și romanii antici obișnuiau să picteze statuile în culori vii, iar identificarea unor astfel de urme ar putea arăta cum arăta piesa în epoca ei de glorie.

Ce se știe despre Sardis, orașul monedelor?

Sardis a fost capitala regatului Lydia în secolele VII-VI î.Hr., potrivit unei note a echipei de cercetare de la Sardis Expedition, în perioada „when a dynasty of kings from Gyges to Croesus conquered western Anatolia; invented the world’s first coins; and concluded treaties with the great civilizations of Mesopotamia, Egypt and Greece” — adică atunci când o dinastie de regi, de la Gyges la Cresus, a cucerit vestul Anatoliei, a inventat primele monede din lume și a încheiat tratate cu marile civilizații ale Mesopotamiei, Egiptului și Greciei.

Cyrus cel Mare al Persiei a cucerit Lydia în 546 î.Hr. În următoarele patru secole, orașul a trecut pe rând prin mâini grecești, seleucide și romane, pentru a deveni apoi un centru creștin important, cu o comunitate evreiască vibrantă. Sardis a intrat în declin în secolul VI d.Hr. și a fost abandonat complet la începutul secolului XV. Situl este acum inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Ce urmează pentru statuie?

Este prima statuie de acest fel găsită vreodată la Sardis, descoperită în timpul excavațiilor arheologice desfășurate aici din 1958 și până în prezent, după o primă campanie derulată între 1910 și 1914.

„It’s a wonderful piece, and we’re still kind of astounded and a bit perplexed by it”, a declarat Nicholas Cahill, directorul de teren al Sardis Expedition, pentru Art Newspaper — adică este o piesă minunată, iar echipa este încă uimită și oarecum nedumerită de ea.

Ministrul culturii al Turciei, Mehmet Nuri Ersoy, a numit-o, într-o postare pe rețelele sociale, „a unique discovery at Sardis that will shed light on Anatolian archaeology” — o descoperire unică la Sardis, care va arunca lumină asupra arheologiei anatoliene. Statuia va fi curățată, examinată și restaurată, urmând să fie expusă la Muzeul din Manisa.

Descoperiri de acest fel, care leagă un obiect antic de o poveste neașteptată de conservare, sunt genul de subiect pe care rubrica noastră de Istorie îl urmărește cu regularitate, la fel cum am făcut recent și cu un tablou uitat într-un depozit din Oslo, redescoperit ca operă a Clarei Peeters.

Surse: Smithsonian Magazine