Von Hagens, plastinarea și umbra lui Damien Hirst

Un articol publicat de Guardian Culture pe 28 iulie 2026 recapitulează cariera lui Gunther von Hagens, inventatorul plastinării și creatorul expoziției Body Worlds, comparându-l cu artistul Damien Hirst și cu o lungă tradiție de fascinație pentru anatomie, de la Vesalius la Rembrandt.

Cine a fost Gunther von Hagens?

Gunther von Hagens a fost un om de știință german devenit, cu timpul, un adevărat showman. Are o asociere îndelungată cu Universitatea Heidelberg din Germania și este cunoscut mai ales ca inventator al plastinării, o tehnică prin care corpurile disecate sunt conservate și pot fi expuse publicului fără să se descompună.

Pe baza acestei tehnici, von Hagens a construit expoziția Body Worlds, ajunsă un fenomen global încă din a doua jumătate a anilor 1990. În 2002 a mers și mai departe, organizând la Londra o autopsie live, televizată, care a stârnit dezbateri aprinse despre limitele dintre știință, spectacol și etică.

De ce este comparat cu Damien Hirst?

Articolul din Guardian Culture îl așază pe von Hagens alături de Damien Hirst, artistul care în anii 1990 a devenit celebru pentru lucrări în care conserva în formol oi, rechini sau porci. Autorul textului merge chiar mai departe, afirmând, în traducere: „El i-a plastinat practic orice reputație de artist tulburător al mortalității pe care o avea Damien Hirst”.

Comparația nu e întâmplătoare. Amândoi au transformat materia organică moartă în obiect de expoziție, dar autorul consideră că, spre deosebire de Hirst, von Hagens „nu invita la gânduri despre mortalitate. În schimb, trata carnea umană ca pe un material ieftin și lipsit de sens, aranjat în poziții preluate din vechi tratate de anatomie” — redă, în traducere, textul din Guardian.

O tradiție veche: fascinația pentru anatomie

Interesul publicului pentru disecție nu e o invenție a secolului XX. Leonardo da Vinci și Michelangelo au efectuat amândoi disecții de corpuri umane: Michelangelo voia să înțeleagă mușchii pentru a reda mai bine trupul gol, în timp ce Leonardo avea ambiții cu adevărat științifice, lăsând desene și notițe detaliate despre creier, fetus, ochi și organele genitale.

În 1543, anatomistul Andrea Vesalius publica „Fabrica”, ilustrată cu gravuri atribuite unui elev al lui Titian. Frontispiciul cărții îl arată pe Vesalius disecând calm cadavrul unei femei, în fața unei săli pline de bărbați. Câteva secole mai târziu, pictorul William Hogarth avea să satirizeze aceeași practică în gravura „The Reward of Cruelty”, care înfățișează disecția publică a unui criminal spânzurat.

Rembrandt a privit tema din alt unghi. În „Anatomy Lesson of Dr Nicolaes Tulp”, corpul disecat devine un mister nesfârșit, nu doar un obiect de studiu. Iar în secolele XVIII și XIX, Italia a dus fascinația mai departe, producând replici din ceară ale corpurilor anatomizate, o colecție vastă și hiperrealistă păstrată azi la muzeul La Specola din Florența.

Nu departe de acolo, la Roma, cripta bisericii Santa Maria della Concezione adăpostește oasele a mii de frați capucini, aranjate artistic într-o grotă de cranii și o cameră dedicată oaselor de femur. Chiar și marchizul de Sade, greu de impresionat, a mărturisit că a fost șocat de acest osuar.

Ce spune criticul Guardian despre Body Worlds?

Autorul articolului nu ascunde reținerea față de expoziția lui von Hagens: „Sincer, am găsit Body Worlds respingător”, scrie el, în traducere. Textul invocă și ideile lui Edmund Burke, politician și estetician din secolul al XVIII-lea, care observa că „dacă i-ai spune unui public de teatru, aflat la o dramă tragică, că afară are loc o spânzurare publică, toată lumea ar fugi să vadă spânzurarea”.

Pornind de la această observație, autorul Guardian conchide, parafrazând conceptul lui Burke, că „arta groazei este o cursă către fund”. Concluzia sa despre von Hagens este tranșantă: „Gunther von Hagens nu a fost un artist”.

Pentru cititorii pasionați de culisele lumii artistice, am scris recent despre un Chagall confiscat la graniță, ajuns după 20 de ani la muzeu, și despre un portret uitat care a scos la lumină povestea unei pioniere scoțiane în India.

Surse: Guardian Culture