O fosilă de 80 de milioane de ani schimbă istoria șerpilor

O fosilă veche de 80 de milioane de ani, descoperită într-o carieră din Brazilia, arată că primii șerpi trăiau în medii diferite — unii sub pământ, alții la suprafață. Studiul, publicat în Nature, complică teoria clasică despre evoluția reptilelor fără membre.

Șerpii sunt, în esență, șopârle modificate radical. La un moment dat, în era dinozaurilor, o ramură din arborele genealogic al șopârlelor și-a pierdut membrele și și-a alungit trupul până a devenit ceea ce știm azi drept șarpe. Întrebarea care i-a frământat pe cercetători de un secol încoace este simplă în formulare, dar greu de răspuns: de ce?

Ce a găsit echipa în Brazilia?

Totul a pornit de la o carieră din statul São Paulo, unde în 2020 a fost scos la lumină un specimen neobișnuit de bine conservat. Roca în care era încastrat a fost datată la 75-85 de milioane de ani vechime, ceea ce plasează fosila chiar în miezul Mesozoicului — era care avea să se încheie odată cu impactul unui asteroid.

Fosila păstrează aproximativ 60% din craniul original și 70% din coloana vertebrală, suficient cât să permită o reconstituire detaliată. Rezultatele au fost publicate pe 22 iulie în jurnalul Nature.

Cine este Tametara mirim?

Echipa condusă de Roy Ebel, biolog evolutionist la Museums Victoria Research Institute din Australia, i-a dat creaturii un nume nou: Tametara mirim. Primul termen, „adorned” în engleză, adică ornat, face trimitere la o proeminență osoasă vizibilă pe partea de sus a craniului. Al doilea, „mirim”, înseamnă „mic” în limba Tupí-Guaraní, vorbită de populațiile indigene din regiune.

Și numele i se potrivește: corpul preservat măsoară circa 42 de centimetri, iar craniul abia 1,78 centimetri. Un șarpe mic, dar care are multe de spus despre trecutul îndepărtat al grupului din care face parte.

„Șerpii sunt, în esență, șopârle puternic modificate. Cândva, în era dinozaurilor, o ramură de șopârle și-a pierdut membrele și și-a întins corpul. Întrebarea-cheie este de ce”, a scris Roy Ebel pentru The Conversation.

Ce arată creierul unui șarpe vechi de 80 de milioane de ani?

Cercetătorii au folosit scanări CT de înaltă rezoluție pentru a reconstitui neuroanatomia lui Tametara mirim. Rezultatul: o regiune cerebrală legată de vedere slab dezvoltată, o structură a urechii interne mărită — trăsătură întâlnită frecvent la șerpii care sapă în pământ — și un craniu gros, semn suplimentar al unui stil de viață subteran.

Contrastul apare când Tametara mirim este pus alături de Dinilysia patagonica, un alt șarpe timpuriu, descoperit în Argentina, lung de aproape 2,13 metri și vechi de circa 90 de milioane de ani. Anatomia lui Dinilysia sugerează un habitat de suprafață, iar creierul său diferă substanțial de cel al fosilei braziliene.

„Formele creierului lor s-au îndepărtat semnificativ una de cealaltă și de majoritatea liniilor moderne de șopârle și șerpi. Asta înseamnă că au existat o diversitate neuroanatomică substanțială și, probabil, funcții senzoriale diferite, chiar din primele etape ale evoluției șerpilor”, a declarat Tiago Simões, paleobiolog la Princeton University și coautor al studiului, pentru reporterul Reuters Will Dunham.

De ce contează asta?

Multă vreme, dezbaterea despre originea șerpilor s-a redus la o dilemă: au apărut în apă sau pe uscat? Descoperirile din Brazilia și Argentina arată că răspunsul nu e nici unul, nici celălalt — sau, mai exact, nu doar unul dintre ele.

„Ne-am propus să tranșăm întrebarea veche de un secol despre ce i-a transformat pe șerpi în șerpi, cu cea mai solidă reconstituire de până acum a modului în care trăiau cele mai vechi dintre aceste reptile”, a scris Roy Ebel. Concluzia la care a ajuns echipa lui răstoarnă însă premisa inițială: „În schimb, poate că trebuie să reformulăm întrebarea: nu a fost niciodată pur și simplu mare sau pământ”, a mai notat Ebel.

Michael Caldwell, biolog evolutionist la University of Alberta din Canada, care nu a participat la studiu, a rezumat situația pentru reporterul Science News Libby Riddle: „Este evident că evoluția timpurie a șerpilor a fost mult mai complicată decât credeau cercetătorii cândva.”

Ceea ce reiese din aceste fosile nu este o linie dreaptă, de la un strămoș comun spre o singură formă de viață, ci un arbore genealogic sinuos, cu ramuri care au experimentat stiluri de viață diferite — subteran, terestru, poate și altele — fiecare cu propriile adaptări neurologice și corporale.

Ce urmează?

Descoperirea din São Paulo se adaugă unui set încă foarte mic de fosile care pot lămuri primele etape ale evoluției șerpilor. Fiecare specimen nou, oricât de fragmentar, ajută la umplerea golurilor dintr-o poveste care s-a dovedit mult mai complicată decât părea acum câteva decenii.

Surse: Smithsonian Magazine