Boala Alzheimer și tratamentele care schimbă așteptările pacienților

Analiza Cochrane arată că noile medicamente pentru Alzheimer încetinesc boala, dar nu aduc îmbunătățiri semnificative pacienților și implică costuri ridicate și riscuri.

Un raport recent ridică semne de întrebare cu privire la eficiența noilor medicamente pentru Alzheimer, considerate inițial o descoperire majoră. Potrivit acestei analize, efectul lor asupra stării pacienților este mult mai redus decât s-a crezut la început. Un tratament care durează 18 luni, împreună cu îngrijirea medicală necesară, poate ajunge la un cost de 90.000 de lire sterline dacă este achiziționat în regim privat. Pentru majoritatea oamenilor, chiar și pentru cei cu resurse, rămâne întrebarea dacă aceste terapii chiar merită efortul și investiția.

Ce aduc nou aceste tratamente și unde apar primele semne de întrebare

Medicamente precum donanemab și lecanemab acționează asupra unei substanțe numite beta-amiloid, care se depune între celulele nervoase la persoanele cu Alzheimer și este văzută ca un factor important în evoluția bolii.

Anticorpii folosiți în aceste tratamente sunt concepuți să recunoască și să elimine beta-amiloidul din creier, după modelul anticorpilor naturali care luptă cu infecțiile. După ani în care această strategie nu a dat rezultate, studiile recente pentru donanemab și lecanemab arată că aceste medicamente pot încetini pierderea funcțiilor cognitive.

Este pentru prima dată când o terapie reușește să încetinească deteriorarea creierului la pacienții cu Alzheimer. Totuși, acest lucru nu se traduce neapărat printr-o îmbunătățire vizibilă în viața de zi cu zi a pacienților.

Rezultatele care nu se văd la suprafață

Cochrane Collaboration, o rețea globală independentă care analizează date medicale, a revizuit 17 studii cu peste 20.000 de voluntari, concentrându-se pe medicamentele care elimină beta-amiloidul.

Concluzia a fost că aceste tratamente încetinesc progresia bolii Alzheimer, însă ritmul este mult prea mic pentru a schimba semnificativ viața pacienților cu demență.

În plus, aceste medicamente aduc riscuri precum umflarea creierului sau sângerări. Administrarea lor se face la fiecare două până la patru săptămâni, iar costurile ridicate pun presiune atât pe sistemul de sănătate, cât și pe pacienți.

Ce spun medicii din prima linie

Profesorul Edo Richard, neurolog la Centrul Medical Universitar Radboud din Olanda și coautor al raportului, tratează direct pacienți cu demență. El spune: „Le-aș spune că probabil nu vor beneficia de aceste medicamente și că ele reprezintă o povară pentru ei și pentru familiile lor.”

El mai adaugă: „Cred că este extrem de important să fim sinceri cu pacienții noștri în legătură cu ceea ce pot aștepta, mereu am grijă să evit să le dau speranțe false.”

Profesorul Richard consideră că ar trebui explorate și alte metode de tratament, cum ar fi cele care vizează inflamația din creier.

Discuții aprinse și opinii împărțite în lumea medicală

Raportul Cochrane a stârnit reacții puternice în rândul cercetătorilor, unii dintre ei considerând analiza greșită. Echipa Cochrane susține că toate medicamentele analizate elimină beta-amiloidul, deci rezultatele arată dacă această strategie funcționează sau nu.

Alți specialiști atrag atenția că diferențele dintre medicamente sunt importante și că nu este corect să fie puse laolaltă tratamentele mai vechi cu cele noi, care au arătat rezultate mai bune.

Profesorul Bart De Strooper, de la UK Dementia Research Institute de la University College London, a declarat: „nu clarifică dovezile, le estompează” și a adăugat: „defectul acestei analize este fundamental”.

El a mai spus: „Multe programe timpurii au eșuat, dar noii anticorpi au adus beneficii clinice modeste, dar reale.”

Dr. Richard Oakley, de la Alzheimer’s Society, a subliniat: „Este esențial să interpretăm această analiză cu nuanță și să evităm să distrugem cu brutalitate decenii de studii științifice de pionierat.”

Pe de altă parte, criticii de lungă durată ai acestor medicamente susțin concluziile raportului. Profesorul Robert Howard, tot de la UCL, a spus că este „nefericit și nedrept” față de familiile afectate de demență că aceste medicamente au fost promovate „nu este susținut de știință solidă și va fi ridicat speranțe false”.

Povești din viața reală și obstacolele accesului la tratament

David Essam, un bărbat de 81 de ani din Kent, Marea Britanie, a participat la studiile internaționale pentru lecanemab. Boala Alzheimer l-a forțat să se retragă din meseria de tâmplar, pentru că nu mai putea să-și amintească cum să construiască un dulap sau să folosească uneltele.

Soția lui, Cheryl, crede că medicamentul l-a ajutat: „Poate sunt naivă, doar simt că a rezistat mai mult.”

Cheryl a spus că rezultatele actuale sunt „dezamăgitoare pentru toată lumea”, dar consideră că tratamentul „i-a oferit mai mult timp și mi-a oferit și mie mai mult timp cu David”.

În prezent, singura opțiune pentru a obține aceste medicamente în Marea Britanie este plata privată, ceea ce le face inaccesibile pentru majoritatea oamenilor. Sistemul Național de Sănătate nu le decontează. Institutul Național pentru Excelență în Sănătate și Îngrijire, care decide ce medicamente sunt finanțate, le-a respins anterior, dar reanalizează acum dovezile, luând în calcul și povara asupra îngrijitorilor neplătiți.

Discuțiile despre aceste medicamente rămân complexe. Pe de o parte, există dezamăgirea că beneficiile nu sunt mai mari, iar pe de altă parte, progresul științific este recunoscut. Cercetările continuă, cu speranța unor tratamente mai eficiente și mai accesibile. Pentru pacienți și familiile lor, informația clară și sinceră rămâne esențială, chiar dacă nu este cea la care au visat.